„Acesta este anul în care am să…”. Câți dintre noi nu am rostit aceste cuvinte? Un an nou aduce oportunități de îmbunătățire a calității vieții noastre, iar totul începe cu decizia de a trăi mai bine, de a ne simți mai bine. Indiferent de rezoluțiile pe care ni le stabilim la început de an, un lucru este cert: pe lista obiectivelor anuale includem și dorința de a avea o alimentație sănătoasă și de a face mai multă mișcare.
Conectarea la nevoile noastre
Elanul unui nou început își spune cuvântul, însă acesta își pierde din intensitate pe măsură ce trec lunile. Atunci, ce sens au rezoluțiile sau planurile? În primul rând, ne ajută să trecem în revistă acele puncte slabe pe care le-am descoperit în anul precedent și care necesită atenția noastră. Punerea pe hârtie a unor planuri necesită timp și ajută la conștientizarea unor situații pe care, adesea, ezităm să le analizăm. Din acest considerent, realizarea listei de rezoluții devine prilej de a petrece timp cu tine în încercarea a identifica cu sinceritate ce vrei să îmbunătățești la stilul tău de viață. Simplul fapt că îți oferi timp pentru a te gândi la planurile tale pentru noul an este un pas înainte în conectarea la corpul și mintea ta.
Alimentația sănătoasă în topul rezoluțiilor
Un obiectiv care mereu se găsește pe lista noastră: alimentația sănătoasă. Dacă scopul tău este să pierzi din greutate, trebuie să ai în vedere că alimentația ta trebuie să urmeze un plan care să îți ofere nutrienții de care are nevoie corpul tău, astfel încât să ai parte de o scădere în greutate constantă și sănătoasă. Primul nostru sfat este să îți treci pe listă întânirea cu un nutriționist care te poate ghida în această călătorie, pentru a te asigura că urmezi toți pașii corect.
Dacă îți dorești să consumi mai mult alimente sănătoase, atunci sugestia noastră este să îți formulezi cât mai clar obiectivul și să începi cu pași mărunți. Vei vedea că atunci când elimini treptat alimentele nesănătoase, fără schimbări radicale în timp scurt, vei avea parte de rezultate bune pe termen lung.
Iată câteva sugestii:
- fă o listă cu preparatele pe care adori să le mănânci și găsește alternative sănătoase în ceea ce privește ingredientele (ex: alege să gătești omleta cu ulei de cocos și renunță la uleiul clasic);
- prioritizează ritualul de dimineață: asigură-te că îți începi ziua cu alimente care îți oferă nutrienții, mineralele și vitaminele de care ai nevoie pentru a avea parte de energie toată ziua (ex: un bol de cereale integrale, un smoothie sau un pahar cu spirulină);
- dacă îți place să te bucuri de ceva dulce, nu le elimina total din ecuație, ci găsește alternative sănătoase ca batoanele de cereale sau fructe, sucuri naturale sau fructe confiate/ proaspete;
- ajută-ți digestia, consumă zilnic legumele pentru a-ți asigura aportul de fibre (ex: dacă ai în farfurie proteină, o salată verde cu măsline, morcovi și porumb este perfectă);
- alege produse care sunt procesate cât mai puțin, care provin din surse sigure și sunt 100% Bio. Poți încerca să incluzi pe lista ta și alimente fără gluten, vei vedea beneficiile în scurt timp!
Sportul îți tonifiază corpul și mintea
Beneficiile sportului sunt indiscutabile. Fie că alegi să incluzi pe lista rezoluțiilor mai multe ieșiri în natură, plimbări zilnice sau sesiuni de yoga și fitness, te vei bucura din plin de deconectarea și echilibrul pe care orice tip de sport îl aduce în viața ta.
Din nou, îți recomandăm să începi cu pași mici, mai ales dacă nu ai avut parte de prea multă mișcare în anul anterior:
- dacă ai stat mai mult în casă, la birou, îți recomandăm ca pentru început să îți planifici o sesiune de sport pe săptămână. Dacă optezi pentru creșterea treptată a efortului depus, nu vei mai avea tendința de a renunța după câteva zile. În plus, poți include în programul tău zilnic câteva minute de mișcare atunci când simți că ai amorțit pe scaun (ex: poți face câteva exerciții de întindere și corectare a posturii care îți răpesc doar 5 minute din timpul tău).
- include pe listă și scurte plimbări zilnice. Home office-ul ne poate acapara stilul de viață, având tendința de a petrece tot timpul în casă. Pentru a te deconecta și a-ți limpezi mintea, plimbă-te chiar și în jurul casei minimum 20 de minute pe fiecare zi.
- dacă preferi ieșirile în natură, atunci planifică-ți weekend-urile astfel încât să te poți bucura din plin de aerul proaspăt de munte sau mare. Plimbările lungi în natură adesea au efectul de a ne „reseta” și încărca bateriile. Faci mișcare și elimini și stresul din viața ta!
- în cazul în care vrei să te conectezi mai mult la corpul tău și vrei să faci mișcare din confortul casei tale, poți începe să practici yoga. Internetul îți pune la dispoziție o mulțime de resurse pentru ca tu să ai parte de sesiuni relaxante și să practici în mod corect fiecare mișcare. Ai nevoie doar de un yoga mat, iar dacă simți că ai nevoie de mai mult sprijin pentru sta corect în anumite poziții, poți să te folosești de un yoga block. Vei învăța cum să îți urmărești respirația, cum să îți relaxezi corpul și să ai parte de echilibrul care vine din interior înspre exterior.
Rezoluțiile sunt promisiuni pe care ni le facem nouă înșine pentru că ne dorim să avem parte de o stare de bine în fiecare zi. De aceea, planurile de început de an nu trebuie să ajungă a fi considerate o corvoadă, ci un mod de a avea grijă să fim mereu conectați la nevoile noastre de a trăi mai sănătos, mai frumos.