Venirea vremii reci presupune și adaptarea rutinei de îngrijire a tenului la noile condiții care se dovedesc a fi o provocare pentru piele. Temperatura scăzută sau vântul puternic sunt factori care pot afecta profund pielea: o pot usca, irita, depigmenta sau descuama.
De aici și necesitatea de a crește gradul de hidratare a tenului. Atunci când îți gândești rutina de îngrijire este important să iei în considerare tipul tenului, indiferent de sezon. Cu toate acestea, chiar dacă te confrunți cu un ten gras, în sezonul rece și acesta necesită îngrijire specială. Exfolierea și hidratarea sunt cei mai importanți pași care nu trebuie să lipsească din ritualul tău, fiind baza unui ten sănătos.
Pregătirea tenului
Prin exfoliere te asiguri că îți cureți tenul de impurități. Ritualul de exfoliere înlătură sebumul, stratul de celule moarte și praful, lasând porii curați. Acum, tenul este pregătit pentru hidratare, absorbind ușor vitaminele și uleiurile din tratamentele aplicate. În funcție de ten, exfolierea se poate realiza săptămânal sau lunar. Un alt aspect care trebuie luat în calcul este modalitatea de exfoliere, tenul necesitând a fi tratat cu delicatețe în orice moment.
Se poate opta pentru un gel de curățare care poate fi aplicat cu ajutorul unui burete din material natural, precum lufa sau burete Konjac. Gelul poate avea o formulă abrazivă sau spumoasă, în funcție de preferință. Principalul obiectiv este acela de a pregăti pielea pentru aplicarea tratamentelor sau a cosmeticelor, de preferat, naturale.
Îngrijire în profunzime
Hidratarea garantează sănătatea pielii care se traduce prin strălucire, fiind cea care menține elasticitatea pielii. Cremele intens emoliente sunt recomandate în acest sezon, mai ales cele care conțin esențe naturale. În cazul în care tenul nu este protejat, efectele se pot deveni extrem de vizibile: riduri, roșeli sau iritații.
Alegerea cremelor sau uleiurilor hidratante necesită atenție, luându-se în calcul tipul de ten și potențialele alergii la substanțe. Pentru a evita neprevăzutul, cremele 100% naturale sunt opțiunea perfectă: evităm cremele care au la bază apa și optăm pentru cele cu formule uleioase. Cremele de față care conțin ulei de cocos, ulei de măsline sau ulei de migdale sunt perfecte pentru îngrijirea tenului în sezonul rece.
Protecție UV
Dacă petreci câteva zile la munte sau practici sporturi de iarnă, nu uita să folosești creme cu factor de protecție solară. Cu toate că soarele este mai puțin intens în timpul iernii, piele are nevoie de protecție împotriva razelor UV. Există o multitudine de creme puternic hidratante care au inclus factor SPF 30 sau 50.
Trecerea de la rutina de vară la cea de iarnă nu presupune numai adaptarea garderobei la noile temperaturi, ci și modul în care avem grijă de pielea noastră. Dacă ne ascultăm corpul, acest ne va spune necesitățile sale. La fel și cu pielea: dacă îi oferim atenția cuvenită vom sesiza nevoia sporită de hidratare. E atât de ușor să ai grijă de tine atunci când îți asculți corpul!